marți, 18 decembrie 2012


                                                      Frustrare in general,

 Niciodată nu voi înţelege cât de sarac, gol şi limitat trebuie sa fii ca să te preocupe vieţile altora. Când mă gândesc că uni ies din casa (probabil nu numai) sa se uită asemeni unui periscop al vreunui submarin rusesc la alţii să constate cine cu cine se sărută, cine cu cine vorbeşte, cine cu cine merge de mana, cu ce este imbracat unul sau altul, ce gesturi face, cum se poarta  pentru ca a doua zi la o “citronadă” savurata vreo trei ore să se discute cu “prietenii” (intenţionat am pus ghilimele…) despre aceste lucruri… neobişnuite: „Doamne!   l-ai vazut pe ala, ai vazut cum era imbracata aia si vai doi oameni s-au sărutat! Pe gură! Cred că am vazut şi o limbă!!! Extraordinar!!! Incendiar!!! Senzaţional
 E uşor să reconoşti aceste personaje, frustrate, adunate în cerc (neapărat cerc căci altfel nu se poate… hac) mic, mic, mic, cu mişcări constante, pendulare… indiferent de ritmul melodic, semi-turmentate şi cu o privire goală… ca şi cum cineva ar fi cumpărat nişte feţe de la second-hand si le-ar fi lipit cu aracet la întamplare pe nişte capete.
 O data cu venirea frigului şi cu accentuarea crizei economice, cred ca şi citronada trebuie eliminată şi atunci “prietenii” se sună, ca să fie puşi la punct cu “niusurile”. Waww, ce funny e!!! Nu-i aşa?
 Sincer ,nu am acordat niciodată atenţie acestor “amabilităţi”, însă pe de-oparte sunt momente în care mă intreb ce găuri negre trebuie sa fie în minţile unora dintre noi , iar pe de altă parte îmi cunosc viaţa muuuult mai bine decat o va putea vreodată cunoaşte cineva care imi este inferior. E ca şi cum ar veni un căţel mic, mic, mic cu aspect de mâţa in calduri să latre la un dulău (de obicei aşa se intamplă, anyway… şi e comic prima dată dar apoi situaţia ajunge să fie penibilă) care la rându-i l-ar putea face praf pe căteluş cu o muşcătură.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu